Tururi Vinicole & Degustări de vin
Turism & Special Events & Corporate Offers
Restaurant & Hotel

x
4 mai 2017

Guest post Mihaela Roșcov: Dragostea din sticla de vin

Distribuie prietenilor pe:

facebook twitter pinterest

Am deschis o rubrică specială pe noul nostru site, www.vartely.md, în care invităm oamenii inspirați să ne scrie despre pasiuni, valori și stări. Despre trăirile noastre, dar și despre conexiunea cu vinul, pe care îl percepem ca mai mult decât un simplu produs.

Invitata de astăzi – Mihaela Roșcov, autoarea unui blog cu multă pasiune!

Dragostea din sticla de vin

Atunci când ne-am dat întâlnire, ai venit pregătit.
Ai ştiut că dragostea se naşte printre două pahare şi o sticlă de vin.
Și nici n-am intuit ce avea să urmeze.

Era o seară de primăvară târzie. Perioada mea preferată.
Albul din pahare urma să declanşeze sinceritatea din noi, o dragoste pură, îmbătată de mirosul florilor de măr. Aşa m-ai iubit la început: tandru, delicat, cu multă grijă.
Ai știut că dragostea începe cu finețea din sticla de vin.
Ai vrut ca acel început să devină momentul nostru preferat. Și așa și a fost: ore lungi în care ne priveam și ne iubeam, ore în care timpul stătea în loc și lăsa să ne dezmierdăm. Visele noastre roteau în ritmul paharelor ciocnite. Mult prea savuros ca să mai putem renunța.

În acea vară, iubirea noastră a înflorit. Alimentai pasiunea cu pahare de rose.
Îți plăcea să mă știi mai nebună, mai dezinvoltă.
Îți plăcea să vezi ce face vinul cu mine, iar acesta doar îmi umplea trupul cu mai multă viață.
Râdeam și simțeam că lumea-i a noastră. Acum nimic nu ne mai oprea. Ne avântam în iubire cu îndrăzneală.

Iarna ne găsea lângă șimeneu, cu preferatul nostru roșu.
Eram prea înecați în dragostea noastră, prea preocupați de noi doi, ca să mai dăm importanță frigului de afară. Vinul ne încălzea simțurile și dădea contur dorințelor. Căpătam curaj și atunci trăiam momentele cu intensitate. Acum, ne iubeam nebunește.

Și cine s-ar fi gândit că iubirea din sticla de vin va fi pentru totdeauna?

insta-photos insta-photos insta-photos insta-photos insta-photos